
Avem o problemă cât se poate de serioasă în raport cu materialele pornografice vizionate de copii de la cele mai fragede vârste, din cauza uşurinţei cu care acestea pot fi găsite pe internet. Nu este bine, căci sexualitatea nu trebuie descoperită brusc şi brutal şi la o vârstă la care lucrurile pot fi foarte uşor înţelese greşit. Dar noi nu mai suntem copii aşa că subiectul nu prezintă niciun pericol în ceea ce ne priveşte. Dar ce reprezintă? Plăcere?
Psihologii spun că bărbaţii, spre deosebire de femei, răspund foarte „rapid şi eficient” la semnalele vizuale. Este un soi de contagiune prin care un bărbat devine dornic de „acţiune” în momentul în care vede scene erotice cât mai explicite. Femeile mai puţin şi multe dintre ele declară că materialele pornografice le provoacă silă. Nu aş vrea să generalizez, aş vrea să aflu părerile voastre şi cum autodezvăluirea este un mod de a provoca la destăinuiri, vă mărturisesc faptul că, pentru mine, ceea ce se întâmplă între un bărbat şi o femeie în aşternut ar trebui să rămână acolo, doar între cei doi şi doar pentru cei doi. Aşa cum nu mi-ar plăcea ca cineva să mă vadă sau să mă audă în acele momente, nu pot intra nici eu în dormitorul altora, chiar dacă aceştia lasă ostentativ uşa deschisă.
Cu toate acestea pornografia este poate cea mai vizualizată „informaţie” de pe internet, probabil în virtutea „îmbogăţirii cunoştinţelor”. Avem fiecare dintre noi, fie că recunoaştem sau nu, o parte perversă, bărbaţii mai mult decât femeile (aştept să mă contraziceţi) după cum spun statisticile, iar noi românii avem viaţa publică presărată de atâtea personaje porno (mai multe femei decât bărbaţi) încât mă şi mir cum de nu avem filme de acest gen difuzate la televiziunea publică la ore de maximă audienţă.
Care este motivul preferinţei tot mai acute a erotismului, de ce un sân gol face mai multă audienţă decât un concert al unei trupe celebre, de ce acum când suntem liberi să ne manifestăm deplin (chiar şi din punct de vedere sexual) o facem atât de ostentativ încât intimitatea a devenit o noţiune perimată? Revin la întrebarea de la început şi repet: ce ne aduce pornografia? Plăcere?
Sursa
Gimnastica sexuala, un sport pentru amandoi

Sună ciudat şi incitant în acelaşi timp, iar sexologii o recomandă tuturor celor care, fie au probleme în atingerea orgasmului, fie doresc să-şi condimenteze un pic relaţia de cuplu, fie sunt dornici de senzaţii cât mai „tari”.
Procedura este cât se poate de simplă, nu implică un efort extraordinar şi nici aparatură specială. Exerciţiul se realizează în intimitatea propriei locuinţe şi îl poţi practica fie de una singură, fie împreună cu partenerul.
Se pare că una dintre principalele cauze ale lipsei orgasmului la femei (excluzând clasicele „pretenţii” legate de preludiu, ambianţă, confort psihic) este tonusul slab la nivelul musculaturii pelviene. Aşadar, dacă întâmpinăm probleme în acest sens, este recomandabil să facem „gimnastică sexuală”. Sintagma sună complex, dar nu avem de făcut nici mai mult nici mai puţin decât să ne încordăm muşchii pelvieni şi să îi menţinem contractaţi câteva secunde, apoi să îi relaxăm şi să repetăm mişcarea de câteva ori. Putem face asta singure sau în prezenţa, cu acordul şi colaborarea partenerului, după penetrare.
Sexologii ne promit că această procedură ne va aduce un plus de satisfacţie în viaţa sexuală (nu doar pentru noi ci şi pentru el) şi ne va feri de frustrarea ce se poate instala din cauza absenţei repetate a orgasmului. Ce părere ai?
sursa
Impotenţa, adică incapacitatea bărbatului de a săvârşi actul sexual sau de a procrea, poate să aibă grave urmări pentru relaţia de cuplu. Iată cum puteţi trece împreună peste neplăceri.
La bărbaţi, o uşoară inhibiţie face ca erecţia să nu se producă. În multe cazuri, tratamentul medicamentos nu dă rezultatele aşteptate, pentru că adevăratele cauze ale bolii nu au o natură organică, ci sunt probleme psihice. Psihoterapia poate fi de ajutor în acest caz.
Discutaţi despre problema lui
Deseori, bărbaţilor le este ruşine să recunoască faptul că suferă de impotenţă. Acest lucru îi face să se simtă jenaţi şi, în ochii celorlalţi masculi, „mai puţin bărbaţi”. Aşa că, atunci când vrei să discuţi cu partenerul tău, este foarte posibil să adopte diverse tehnici de evitare a dialogului, de negare, de amânare, numai să nu dea faţă în faţă cu problema. Prin urmare, este bine să vă susţineţi reciproc şi nu vă mai ascundeţi după stările de depresie sau de oboseală, după şedinţele prelungite de la birou sau după faptul că a face dragoste nu este cel mai important lucru într-o relaţie. A recunoaşte că ai o problemă de sănătate este primul pas către rezolvarea ei.
Arată-i că eşti alături de el
Indiferent de vârstă, bărbaţii pot avea anumite afecţiuni fizice (cum ar fi prostatita) care pot influenţa performanţa lor sexuală. Dacă partenerul tău se află în această situaţie, arată-i că îi eşti alături şi că nu e un chin să stai lângă el cât timp se rezolvă această „problemă masculină”. Dimpotrivă, cu cât se hotărăşte mai repede să-şi găsească un leac, cu atât mai repede rezolvaţi problema şi vă vedeţi liniştiţi de viaţă.
Încurajează-l să depăşească momentul
Chiar şi după un tratament medicamentos, recomandat de medicul de familie, lucrurile nu par să meargă mai bine? Atunci este cazul să consultaţi un psihoterapeut. Este posibil ca problemele de sănătate ale partenerului să fie de natură psihică. Dacă se simte ruşinat şi refuză să facă acest lucru, explică-i că medicul care o să-l consulte vede astfel de cazuri toată ziua, aşa că nu se va uita la el ca la singurul mascul care nu mai are erecţii spontane. În acelaşi timp, nu-l trata ca pe un copil, respectă-i masculinitatea şi încurajează-l să depăşească complexele legate de impotenţă.

Sursa